Petrec mult timp alaturi de cei cu care lucrez. Ii vad zilnic, incerc sa le inteleg modul de functionare, viziunea despre viata. Chiar acel zambet misterios pe care nu il poti deslusi usor. Cu cat depun un minim efort ca sa ii vad in totalitatea lor, cu atat descopar mai multe lucruri frumoase care merita scoase in evidenta. Acest lucru se intampla atat cu angajatii vechi, cat si cu noii angajati care fac primii pasi in companie sau poate chiar in mediul de business. 😊
Imi las toate simturile libere, deoarece la fel cum noii angajati invata cum functioneaza compania, la fel si eu pot sa invat de la ei. Iar daca reusesc sa invat ceva nou, asta se vede direct in felul in care gandesc si actionez.
Noii tai angajati pot aduce un suflu nou in felul in care faci lucrurile la tine in companie. 😊 Esti in business de mai multi ani. Ai anumite metode si proceduri care functioneaza, insa te gandesti ca un nou angajat nu are nimic nou sa-ti spuna.
De-a lungul anilor cultura organizationala pe care o formezi trece prin schimbari si este normal sa se intampla astfel.
Fiecare angajat pe care il primesti in „familia ta”, aduce un aport intr-un fel sau altul. Iti poate spune in mod obiectiv ce functioneaza si ce nu, fiindca vine din exterior si a avut experiente diferite fata de cele pe care tu si colegii vechi le-ati avut.
Relatiile dintre angajati construiesc compania.😊 Fiecare angajat isi aduce aportul. Idee cu idee, se construieste un produs sau serviciu nou. Insa pentru acest lucru ai nevoie sa fii deschis la ce poti sa inveti chiar si de la noii tai angajati.
Am pregatit pentru tine 4 lucruri asupra carora noii tai angajati isi pot aduce aportul.
Te ajuta sa-ti actualizezi cultura organizationala
In fiecare companie exista un mod de a face lucrurile sa mearga. Acest lucru presupune ca o companie sa imbrace o anumita cultura organizationala, in care gasesti valori, credinte, proceduri si o viziune. Cand vine un angajat nou, modul in care el se adapteaza, tine atat de cum sunt asezate lucrurile intern in organizatie, cat si de bagajul de experiente cu care a venit din fosta companie. Cultura pe care o ai in compania ta se reduce la „cum se fac lucrurile pe aici” si devine o obisnuinta pentru angajati.O persoana noua poate veni cu o perspectiva proaspata, cu o idee noua din exterior care iti poate aduce un plus de valoare.
Pana la urma ai nevoie sa-ti actualizezi cultura organizationala constant. De ce sa nu profiti de momentul cand vin noi angajati?
Nu mai astepta dupa piata sau clienti ca sa schimbi ceva in felul in care functionezi. Impulsul de care ai nevoie sa reasezi cultura interna a companiei tale este la indemana ta. Cultura organizatiei tale e ca un organism viu, sufera influente in sensul actualizarii sale, iar angajatii noi sunt cea mai buna resursa pentru a face aceasta adaptare intr-un mod natural.
Pierzi prea mult timp daca te lupti cu schimbarea, iar realitatea din jurul nostru este intr-o permanenta schimbare. Cuvantul cheie in aceasta perioada este « flexibilitatea ».
Suntem suma experientelor noastre, iar daca invatam unii de la altii, cultura organizationala evolueaza dupa cum ne dorim.
Te ajuta sa imbunatatesti performanta companiei
Cu siguranta ai auzit de indicatorii de performanta, acei “KPI” care iti arata cat de aproape sau departe esti de obiectivele propuse.
Traim intr-o era a informatiei si acest lucru scufunda companiile noastre intr-un vartej de date si interpretare a lor. Suntem prinsi intre ciocan si nicovala – avem nevoie sa luam decizii gandite pe baza unor date concrete, insa nu putem sa uitam de resursa umana.
Noii tai angajati iti pot arata daca oferi prea mult sau prea putin timp pentru rezolvarea sarcinilor si, implicit, indeplinirea obiectivelor. Degeaba ai sute de indicatori de performanta, daca ai termene limita inexacte la proiecte. Obiective prea mari sau prea flexibile.
Noii angajati te pot ajuta sa fixezi termene limita mai exacte. De ce se intampla astfel? Fiindca noii angajati fac o comparatie intre tine, ca angajator actual, si angajatorul anterior. De exemplu, daca au lucrat intr-o multinationala, acestia au fost obisnuiti cu focusul pe rezultate. Insa daca cultura ta interna are un focus mai mic pe rezultat, dar mai mare pe cate sarcini sunt de facut intr-o ora, noii tai angajati nu pot sa se adapteze la noul mediu si sa aiba rezultate la fel de mari ca inainte. Pur si simplu nu mai reusesc sa repete aceleasi rezultate si la tine in companie.
Asa ca te invit sa analizezi putin cum e mai bine sa procedezi. Adevarul e undeva la mijloc si tine cont de productivitate. Afla daca angajatii tai vechi au focus pe rezultate si ce pot invata de la cei noi, astfel incat intreaga organizatie sa aiba de castigat.
Te ajuta sa vezi cat de utile sunt procedurile pe care le ai
Cand activezi ca si companie de mai mult timp, e normal sa ai proceduri create pentru a asigura finalitatea activitatilor in sensul dorit de companie. Avem proceduri pentru clienti cu sold peste o anumita valoare, avem proceduri pentru angajarea unei persoane, etc. Dar cum iti dai seama daca unele nu mai sunt de actualitate? Dar daca aplicarea lor nu mai aduce rezultatul dorit?
In momentul in care vin noi angajati la tine in organizatie, primul lucru cu care se confrunta sunt tocmai procedurile. Daca le-ai putea auzi gandurile, probabil ai auzi “mai sunt multe?” sau “unde sunt procedurile?” Pentru ca vin din exterior, acestia observa imediat daca ai prea multe sau prea putine proceduri.
Te invit sa te gandesti putin la urmatoarele doua intrebari. Procedurile pe care le ai in acest moment iti aduc rezultate? Iti usureaza munca sau iti pun piedici? Daca noii angajati iti pun multe intrebari despre procedurile aplicate pentru ca nu le vad utilitatea, si tu chiar te incurci in argumente, inseamna ca ele nu isi mai au locul. E momentul sa vezi ce poti schimba astfel incat lucrurile sa mearga fluent si natural.
Te ajuta sa aplanezi tensiunile dintre departamente
Noii tai angajati intra in organizatie cu diferite asteptari si sperante. Multe dintre ele se refera la „cum ma voi intelege cu restul colegilor?”. Angajatii vechi au dezvoltat relatii intre ei de-a lungul timpului. Noii angajati insa au nevoie de putin timp ca sa lege relatii si sa poata raspunda cu un DA la intrebarea „faci echipa cu colegii tai?”
Scantei si tensiuni apar tot timpul fiindca suntem diferiti si ne mai calcam pe coada cateodata, iar orgoliile isi fac simtita prezenta 🙂 , indiferent ce pozitie ocupi in organizatie. Important e sa gasim si sa intelegem atat diferentele, cat si asemanarile dintre noi.
Aici pot interveni noii angajati care vad mai usor tensiunile in departamentul lor sau intre departamente. Acestia nu au inca relatii apropiate cu ceilalti colegi si pot gasi repede cauzele tensiunilor, fara sa intre in discutii aprinse, pentru ca nu sunt inca in mijlocul emotiilor declansate de alte intamplari din trecut.
Cum circula informatia intre tine si angajati?
Poate esti adeptul unei culturi ierarhice, iar comunicarea este de tipul “top-down” si intr-un singur sens. In acest fel, transmiti informatia in mod formal catre angajati, insa pierzi sansa sa relationezi cu echipa ta sau sa primesti informatii de la ei.
Pe de alta parte, daca actionezi „pe orizontala”, te ajuta sa comunici mai clar deoarece relatia de apropiere dintre tine si angajat iti ofera multe informatii pe care nu le poti obtine prin comunicarea „pe verticala”.
Dar cel mai important lucru este sa explici contextul: DE CE FACEM CEEA CE FACEM?, care este scopul final, la ce contribuim prin actiunea pe care o facem. Iar noii angajati au nevoie de acest context pentru a intelege in ce directie merge compania.
Si s-ar putea si asa iti puna intrebari, pentru ca nu inteleg. Poate ca in mintea lor lucrurile pot fi facute si altfel, mai usor, abordand o scurtatura, utilizand un nou instrument, o noua tehnologie. Informatia aceasta este importanta pentru tine ca manager. E o sursa de inspiratie pentru tine, mai ales daca acesti noi angajati sunt digital natives.
Ce putem face? Sa ne stabilim o intalnire cu noii angajati, cam la 2-3 saptamani de cand au intrat in organizatie. Iar in aceasta intalnire sa mergi cu mintea deschisa si cu asteptarea ca la finalul intalnirii poti afla lucruri noi, despre compania ta, despre modul in care ea functioneaza, despre modul in care ea poate fi „actualizata”. Poti sa inveti lucruri valoroase de la noii angajati si cu ajutorul lor sa faci schimbari naturale in companie, orientand-o spre performanta.
Si… poti sa intrebi cum te vad ei ca manager.
Uneori oglinda noastra ne arata „perfecti”. E bine sa ne mai uitam si in oglinda altora, pentru ca suntem oameni deschisi si dornici sa invatam.