Faptul că avem o țară frumoasă plină cu obiective turistice și zone care merită vizitate este un adevăr cu care ne putem mândri oriunde am merge în lume. Avem de unde alege și putem transforma orice concediu, weekend sau timp liber într-un itinerariu bogat. Oriunde ai pune degetul pe hartă, poți descoperi ceva. Și dacă încă nu ești convins de acest lucru, am pregătit în acest articol un ghid al celor mai atractive zone turistice din România. Iată despre ce este vorba:
5 locuri de care nu te poți plictisi niciodată
Există zone din România care nu devin plictisitoare, oricât de des le-am vizita. De fiecare dată surprind cu ceva nou. Străzile înguste ale orașelor cetate (Sibiu, Brașov, Sighișoara), casele din satele vechi românești vor avea tot timpul o poveste de spus. Există unele locuri pe care ți-e de ajuns să le vizitezi o singură dată, în altele simți însă nevoia să revii. Astfel de locuri sunt și cele despre care vorbim în cele ce urmează.
Pentru a te bucura din plin de ele, echipa Sodexo a gândit și propune pentru angajați beneficii extrasalariale sub formă de carduri special dedicate serviciilor turistice. Cardul Turist Pass încurajează petrecerea timpului liber într-un mod dinamic. Cu acest card poți plăti cazarea, masa, transportul în oricare dintre excursiile tale, așa că nu uita de el atunci când pleci în vacanță.
Viscri
Când vrei să te refugiezi departe de inima orașului, să știi că Viscri te așteaptă cu porțile larg deschise să-i treci pragul și să redescoperi atmosfera specifică satului de odinioară. Ulițele înguste pe care seara și dimineața fac paradă cirezile de vaci sau turmele de capre, casele săsești colorate, colecțiile de veste și șosete din lână, țesute chiar de localnici și expuse în curtea bisericii din Viscri dau acestui sat un farmec aparte și senzația că timpul s-a oprit în loc. Îndrăgită chiar de prințul Charles, zona merită vizitată mai ales dacă alegi să te cazezi la una dintre pensiunile din sat.
Peștera și Măgura
Sunt destinația ideală pentru weekendurile în care ai nevoie să petreci timp în liniște și în mijlocul naturii. Dacă vrei să evadezi din aglomerația orașului și să te bucuri de peisaje pitorești desprinse parcă din tablourile pictorilor români, Peștera și Măgura sunt destinația potrivită. Aflate între munții Piatra Craiului și culoarul Rucăr-Bran, cele două localități merită vizitate mai ales toamna, când dealurile și pădurile din împrejurimi oferă un spectacol cromatic impresionant. Pasionații de fotografie, dar nu numai, pot veni aici pentru a surprinde detalii și cadre naturale demne de expozițiile foto.
Brașov
Farmecul acestui oraș nu dispare, oricât de des l-ai fi vizitat. Întotdeauna există ceva nou de descoperit aici. Centrul vechi cu străzi boeme și ziduri de apărare, terasele cochete la care cu greu reziști să nu te oprești și să savurezi o cafea sau un prânz delicios, numeroasele obiective turistice fac din Brașov destinația perfectă de weekend.
Fie că alegi să stai aici o singură zi sau mai mult, merită ca în călătoria ta să te oprești să vizitezi una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din Transilvania, cetatea Prejmer. Aflată la mai puțin de 20 de km de Brașov și înscrisă în patrimoniul UNESCO, Prejmer este cea mai bine păstrată fortificaţie din Europa, este singurul loc din România notat cu trei stele Michelin. Așa că, la fel ca orașul Brașov, cetatea nu te va dezamăgi, ci te va impresiona cu bogăția sa istorică, arhitectura și energia sa unică.
Sibiu
Generos în obiective turistice, încărcat de istorie și tradiție, conturat de o atmosferă boemă și protejat de ziduri vechi, a căror istorie te așteaptă să o descoperi – așa ar putea fi descris pe scurt orașul Sibiu. Aici nu te poți plictisi nici măcar o secundă, mai ales dacă ai un card Cultura Pass cu care poți beneficia de bilete la expoziții, târguri, muzee. Orașul găzduiește multe obiective turistice surprinzătoare cărora merită să le treci pragul: primul muzeu deschis în Europa Centrală și de Est, Muzeul Național Brukenthal, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din România, Muzeul Astra, Muzeul de Istorie a Farmaciei, bastioanele de apărare, Catedrala evanghelică din Sibiu ș.a.